Adaptarea unei povești [ro]

Aug 05, 2020

Ne găsim în situația rară în care avem un singur discurs pe agenda serii și pe nimeni așteptând în coadă. De mult timp nu s-a mai întâmplat asta în clubul nostru, așa că vineri seara, dragă Catalin, hai și anunță că vei pregăti un discurs. Știu că n-ai idee ce-o să zici, dar niciodată nu strică o provocare!

Ca de obicei, în primele 24 de ore n-am avut nicio idee fezabilă. Cel puțin nu una care ar putea fi pusă în practica în timp scurt (mai ales că deja devenise sâmbăta seara). Am luat totuși lista de proiecte mi-a sărit în ochi unul despre "arta povestirii" și am zis gata! Nu compun nimic, doar adaptez. N-am mai încercat asta până acum, hai să văd ce pot învăța. Nu demult citisem o poveste scurtă de vreo 4 pagini care m-a impresionat: Cei care pleacă din Omelas, de Ursula K. Le Guin. Sigur o pot livra cumva în 7 minute.

Ce urma să fac a devenit evident, iar ce urmează sa vă prezint sunt rezultatele acestui mic experiment. Vă recomand să citiți povestea înainte de a sări la drum. O găsiți aici, în original, în engleză, și aici tradusă în română.

Stil și identitate

Gata? ați citit povestioara? V-a plăcut?... Hai să purcedem!

Cred că prima idee care s-a întipărit în mintea mea urma să fie că nu voi avea un discurs propriu, că marți urma să transmit mesajul altcuiva. Că pentru prima dată vocea ideilor nu va fi a mea. Cătă, ia povestea și citește-o de câteva ori. Citește-o în ambele limbi.

Stilul foarte descriptiv pe care-l îmtâmpin nu-mi e natural, dar e un prilej bun de exercițiu. Îmi amintesc aici de diferite workshop-uri care explică despre îmbinarea a diferite stiluri de expresii vizuale, auditive, kinetice, etc. pentru a cuprinde eficient un auditoriu în care fiecare participant răspunde la altfel de stimuli. Ce loc mai bun pentru a le aplica decât într-un discurs în care expresiile deja există. Am la îndemână haine colorate, marșuri în pas de dans, curse de cai, camere întunecate, podele umede și murdare, ființe desfigurate și multe alte elemente cu care mă pot juca. Un lucru în schimb îmi e clar, că nu mi le voi aminti pe toate în timpul discursului. E perfect ok, mă voi folosi de asta pentru a nu mă stresa să învăț fiecare cuvânt din discurs. Dacă uit vre-o grădină din poveste nu va fi o problemă. Oricum publicul nu încearcă să rețină tot din ce spun.

Le Guin sare des de la o idee la alta în mica lucrare. Se plimbă alert printre concepte și peisaje, și umple descrierile cu antiteze: "Un copil, băiat sau fată", "trecând agale sau mai vioi". Nu știu cum să transmit asta neapărat într-un discurs, nu știu dacă va fi important pentru auditoriu sau dacă vor sesiza acest lucru, dar măcar știu că ritmul meu alert de a vorbi e potrivit pentru poveste.

Mai rămân aspectele mai tehnice de prezentare: voce, mișcări... Știți ce, iau luptele pe rând, n-am o idee concretă. Ascult varianta citită a cărții pe youtube și fur niște inflexiuni la o expresie sau alta, e ok de data asta, am destul de modificat la conținut...

Conținut și idei

Toate bune și frumoase, știu ce vreau din punct de vedere stilistic și al limbajului, dar e deja luni dupămasa, și încă am o problemă. Dacă e să citesc povestea cap coadă e undeva la 15-20 de minute. Mult prea departe de 7. Trebuie s-o tai. Trebuie s-o condensez.

Descrieri? Le vreau! Vreau culoare în limbaj pe care s-o exersez. De asemenea, premiza întregii povești ține de contrastul dintre imaginea feerică a orașului și cea dezastruasă a copilului suferind. N-avem acțiune sau alte personaje, descrierile sunt esențiale! Chiar și așa, aici e cel mai ușor să tai. Cam un sfert din discurs ar deveni repetitiv dacă trec prin toate peisajele. Mai ales că o parte pot fi ceva mai riscante pe scenă. Spre exemplu, un fragment poate fi perceput ca o critică la adresa Bisericii ca instituție, și oricât de mult aș fi sau nu de acord, la vreo 100 de metri de scena noastră avem o mică mănăstire (cred, nu sunt sigur, oricum e un lăcaș de cult unde slujba pare că se termină cu câteva minute înainte să ne începem noi activitatea).

De fapt, mai mult de jumătate din poveste descrie ce înseamnă fericirea cu adevărat, și ce nu e necesar pentru ea. Discursul ajunge lejer la 10 minute dacă vreau să păstrez proporțional acest lucru, așa că mă voi mulțumi cu doar o parte din detalii, și cu provocarea de a implica publicul în a-și construi imaginea proprie despre fericire.

Un pasaj îmi sare în evidență de fiecare dată când îl citesc, un fel de critică adusă artisului preocupat de durere și suferință. O simplă perspectivă că în ochii societății ce e frumos e banal. Oricât de valoroasă și puternică ar fi idea și oricât de mult sunt atras de ea, e prea mult pentru 7 minute, prea multe concepte. Lucrarea e deja destul de filozofică și aici pot tăia.

Și mai tai, mai tai, mai recitesc, reascult povestea până ajung la o structură simplificată și clară în mintea mea:

  • Descrierea orașului în introducere. Chiar primele fraze.
  • Ce înseamnă fericirea? (necesar vs distructiv vs nici necesar nici distructiv)
  • Măcar un element șocant, orgiile din Omelas.
  • Scena copilului închis.
  • Rolul copilului.
  • Reacția tinerilor care-l vizitează (foarte scurt).
  • Finalul (ambiguu, nu mă aștept să funcționeze, și eu am citit de vreo 3-4 ori până mi-am format o părere despre ce ar putea însemna, dar nici nu-l pot tăia).

Ce-a ieșit?

La cât timp am avut să-l pregătesc, a ieșit mult mai bine decât mă așteptam, și am redescoperit puțină filozofie și critică literară cu un drum. Mai multe emoții decât de obicei, dar nu am rămas fără idei la niciun moment. Iau asta ca o mică victorie considerând că nu l-am repetat destul.

Chiar și efortul pe care l-am depus n-a fost monumental. Majoritatea timpului lăsam idea în fundal să se dezvolte. Am citit povestea de vreo 5 ori, am tăiat-o de vreo 3, am repetat de vreo 3-4 ori pt încadrare în timp, și în rest am lăsat o înregistrare audio să meargă în fundal de vreo 4-5 ori (din care 2 pe bicicletă în drum spre întâlnirea săptămânală a clubului). Un discurs se poate pregăti în vro 3-4 ore împrăștiate într-un weekend și-o dupămasă. Ei, poate nu chiar primul discurs, sau nu unul de pe o scenă mai prestigioasă, dar cu siguranță unul de exercițiu.

Regret doar că n-am menționat de "vină". De absența acesui sentiment din orașul feeric, și de faptul că a-l elibera pe micul prizonier ar însemna ca orășenii să-și accepte vina. O idee atât de atent ascunsă printre pasaje, pe cât o percepusem ca esențială... și cumva am ratat-o din livrare. Ce să-i faci, poate data viitoare!